De ce EconomIS?

Program academic

Vei face cunoștință cu ceea ce presupune programul  academic de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. După cursurile și seminariile ținute de profesorii facultății vei avea parte și de o sesiune în adevăratul sens al cuvântului. La finalul programului vei ști cu siguranță dacă vrei să fii student la FEAA în viitor.

Program social

Ai să afli că studenția nu înseamnă doar program academic, cursuri și seminarii. După o zi încarcată la facultate, studenții au mereu energie și pentru o sesiune de distracție. La „EconomIS”, în cele 14 zile, vei fi invitat special la petreceri studențești și vei avea o seară de neuitat la Balul de Absolvire.

Educație non-formală

Educația non-formală este cea mai nouă abordare a învățării prin activități plăcute și motivante. Avantajele sale înglobează bifarea deprinderilor specifice sistemului tradițional de învățământ. Cu acest model vei lua contact la „EconomIS”, o echipă de traineri specializați va pregăti activități interesante pentru participanți.

Află mai multe

Salut! Noi te vom ajuta să ai 14 zile de neuitat

Participanți
100
Zile de studenție
14
Organizatori
25
Cafele consumate de organizatori 🙂
9001

TE-AM CONVINS? COMPLETEAZĂ FORMULARUL ȘI FĂ-ȚI BAGAJELE PENTRU STUDENȚIE!

Despre LSE

Încă de la înființare, în 1998, Liga Studenţilor Economişti a beneficiat de recunoaștere din partea conducerii facultății precum și a celor peste 11.000 de studenți. Obiectivul principal al asociaţiei constă în reprezentarea intereselor educaţionale şi sociale ale studenţilor din cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor. Activitatea şi misiunea organizaţiei sunt reflectate atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, LSE făcând parte din Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi internaţional prin intermediul ESU (European Students’ Union).

Fii la curent cu noutățile!

Un gând de la Cristina Florentina

Despre EconomIS pot spune că a fost o experiență minunată pe care fiecare elev ar trebui să o trăiască, cu ajutorul căreia am clădit prietenii frumoase, am petrecut două săptămâni în care am văzut cu adevărat cum e să fii student la FEAA. Recomand din tot sufletul , pentru că m-a ajutat mult în alegerea […]

Împărtășește cu prietenii pe rețelele sociale:

Un gând de la Albertina

EconomIS, o experiență de două săptămâni pentru o viață!! Primul lucru care mi-a venit în minte atunci când m-au întrebat, de ce alesesem EconomIS? Le-am răspuns fără dubii, pentru că e de familie. Și așa este, da, e despre FEAA, dar nu te face să te simți ca într-o corporație strictă cu reguli fără cusur. […]

Împărtășește cu prietenii pe rețelele sociale:

Un gând de la Arina

La EconomIS am mers cu mâna în gips, deși credeam ca nu voi mai reuși sa ajung. Nu am regretat nici o clipa alegerea de a participa deoarece oamenii minunați pe care i-am cunoscut m-au făcut să uit de problema pe care o aveam. La EconomIS  legi prietenii, consumi cantități enorme de cafea pentru a […]

Împărtășește cu prietenii pe rețelele sociale:
Vezi toate noutățile noastre
Împărtășește cu prietenii pe rețelele sociale: